ROCA News

ROCA a preluat un pachet de 18% din capitalul Sinteza Oradea, una dintre cele mai mari companii din judeţul Bihor

Platforma de investiții ROCA a intrat astăzi în acționariatul SINTEZA SA – companie care continuă o activitate industrială cu profil chimic cu o vechime pe piață peste 115 ani – achiziționând un pachet de 11.900.266 de acțiuni, reprezentând 18% din companie.

SINTEZA SA este continuatoarea tradiției și activității primelor companii chimice din România și se ocupă în prezent cu producerea și comercializarea produselor chimice organice de bază.

SINTEZA este o provocare și oportunitate pentru ROCA, având în vedere atât responsabilitatea pe care o resimțim față de istoricul și prestigiului companiei, cât și a potențialului acesteia de dezvoltare. Avem încredere ca in viitorul apropiat, cu implicarea noastră, activitatea SINTEZA va fi extinsă și că industria chimică din Oradea și din România va avea o etapă nouă de dezvoltare. SINTEZA are potențialul de a susține o astfel de creștere.

Promisiunea ROCA de dezvoltarea de parteneriate se concretizează și în cea de-a șasea tranzacție; vom colabora activ cu ceilalți acționari și cu managementul companiei si vom identifica cele mai bune metode de a transforma SINTEZA Oradea într-o nouă poveste de succes românească.” a declarat Alex Savin, Membru al Investment Board ROCA și project managerul care s-a ocupat de intrarea SINTEZA în portofoliul ROCA.

SINTEZA SA are linia de producție la standard de calitate necesar pentru a putea livra produse ce întrunesc cererea de export. Principalul produs la companiei este acidul benzoic, produs folosit ca bază pentru de produse chimice folosite in industria alimentara, industria îngrășămintelor chimice, industria farmaceutică și industria maselor plastice.

În viitorul apropiat ROCA își propune să contribuie la dezvoltarea unei strategii pentru extinderea si eficientizarea activității SINTEZA SA. Punând la bătaie experiența în business, know-how-ul și buna înțelegere a pieței, ROCA va susține creșterea companiei.

SINTEZA a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 27 de milioane RON, în creștere față de anii anteriori.

Sinteza Oradea si ROCA