ROCA News

ROCA, la a 3a tranzacţie: preia 65% din Tremot Dobre şi Fiii

Platforma de investiţii şi management ROCA, destinată companiilor româneşti în difi­cultate, a semnat ce-a de-a treia tranzacţie, cu Tremot Dobre şi Fiii din Băicoi (Prahova), unul dintre principalii jucători de pe piaţa produselor apicole, al cărui business a scăzut însă cu 65% în ultimul an.

Tremot Dobre şi Fii, înfiinţată în 1992, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 6,5 milioane de lei faţă de 18,7 milioane de lei în 2016, în timp ce pierderile s-au redus de la 4 la 1 milion de lei, potrivit datelor de la mfinante.ro.

Firma din Băicoi a avut un număr mediu de 20 de salariaţi faţă de 30 în 2016. Şi datoriile companiei au crescut de la 7,5 mil. lei la 8,3 mil. lei în 2017, arată sursa citată.

Tremot Dobre şi Fiii are o capacitate de procesare a mierii de aproximativ 3.000 de tone pe an, cu o bază de colectare de aproximativ 2.000 de apicultori, care produc şi livrează numai miere pură românească.

„Ţara noastră se poate îmbogăţi dacă se va înţelege că cea mai bună soluţie este încurajarea capitalului românesc, iar în domeniul  agricol şi alimentar, cu precădere dezvoltarea de produse foarte căutate, BIO şi premium, autentic naturale (…)“, declară Traian Dobre, antreprenorul care a pus bazele afacerii de familie Tremot acum mai bine de 25 de ani.

România se află pe locul 4 la producţia de miere din UE, cu un nivel anual cuprins între 24.000 de tone şi 35.000 de tone, în funcţie de condiţiile meteo. Din punctul de vedere al calităţii, mierea românească se plasează pe primele locuri în preferinţele consuma­to­rilor – este foarte apreciată, atât pe piaţa intracomuni­tară, cât şi în ţări asiatice (Japonia, Coreea de Sud etc.) – aproximativ 80% din producţia apicolă a firmei este dirijată  la export sau livrărilor intracomunitare

„Încă de la început ne-am propus ca strategie de business ca 30% din investiţiile noastre să fie în domeniul agroalimentar“, a declarat Rudolf Vizental, CEO al ROCA. El spunea anterior pentru ZF că modelul de business al platformei urmăreşte să preia minim 60% din firmă, dar nu 100%.

„Vrem să păstrăm antreprenorul în companie, nu să îl înlocuim. Ticketul maxim este de 2 mil. euro cu care intrăm pe proiect.  Noi transformăm compania într-un proiect bancabil, apoi ea poate primi finanţare de la bănci“, spunea Vizental în martie în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Platforma de investiţii a fost fondată de CITR Group, fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl – proprietarii Dedeman, omul de afaceri Dan Şucu şi Astra Rail Management, companie controlată de Thomas Manns, având un capital social iniţial de 4,5 milioane de euro, la care au contribuit toţi asociaţii. Până la finalul anului, capitalul disponibil va depăşi 10 mil. euro, fonduri care vor fi plasate în companii, iar până la final de 2019 bugetul va ajunge la peste 20 mil. euro.

Tremot este ce-a de-a treia tranzacţie a platformei de investiţii ROCA, alături de brandul S-Karp, o companie din Braşov producătoare de pantofi sport şi urban, precum şi de Frigotehnica, lider local în domeniul tehnologiei frigului comercial şi industrial.

Tremot Dobre si Fiii